Te chem...

   Am descoperit acum cat de morbide sunt versurile pe care le scriam candva. Nu vreau sa intristez pe nimeni dar asta este adevarul. Totusi, suna bine (fara lipsa de modestie). Astazi am avut o zi groaznica la munca si acum, ajunsa acasa, m-am gandit sa va mai scriu cate ceva. Si, pana pregatesc postarea pe care mi-o doresc, am zis sa mai pun o poezie...veche si trista...

Te chem

Vino...

Te-astept...

Oare m-auzi chemandu-ti trupul cald?

De-auzi chemarea plina de suspin,

Caci in genunchi la chipu-ti ma inchin,

Apari in fata-mi pacatoasa...

Sterge-mi pacatul cat mai sunt in viata...

De dorul tau eu maine voi muri...

Insa prezenta ta va fi,

Ca lumanare spre etern,

Ghidandu-ma in vesnicul infern...

Ma scoate, dar, cu-a ta caldura,

Din haosul acesta plin de ura.

Si du-ma-n locul cald si minunat,

Unde femeie eu voi fi...si tu barbat.

Atat iti cer, in propria-mi durere:

Transforma-mi moartea-n vesnica placere.

Si-apoi, de-i vrea in veci sa ma iubesti,

Ma vei urma in patul cel de veci...

   Stiu, e trista si suna a Romeo si Julieta :) este scrisa in luna noiembrie 2001...are ceva vechime...Sper sa va fi placut.

Un zambet,

                        Sakura.