Visul

   Acum aproape 10 ani, prin decembrie 2001, am scris o poezie care imi este foarte draga. Nu voi spune mai multe despre ea...va las sa va delectati...

Visul

Te-ai intrupat de Nicaieri,

Iar trupul tau Nimic a fost.

Tu erai Totul cel de ieri

Si-acel Oriunde fara rost...

Plus Infinit ti-a fost vesmantul

Iar ochiul  tau, Azur ca marea

Parinte iti era Pamantul

Slavita-ti mama era Zarea.

Si-ai aparut dintr-un neant

Sa-mi faci viata luminoasa...

Te vei intoarce...vreand - nevrand

In spectrul tau fara de viata...

Un zambet,                                         

Sakura.                              

Ultima scrisoare...

Pentru o noapte linistita...am crezut de cuviinta ca, dupa o serie de fotografii, pe care o gasiti aici, merge foare bine o poezie. Din nou mentionez ca este veche...timpul nu imi permite sa mai scriu...desi eu inca mai sper la oaza aceea de liniste in care sa ma intalnesc eu si sufletul meu, sa stam de vorba si sa punem pe hartie tot ce simtim.
Pentru aceasta seara mi-am propus una mai trista, desi nu are legatura cu starea mea de spirit...Sper sa va placa