Eram copil...si eram indragostita...stiti voi, dragostea aceea de adolescent, cand aveai senzatia ca-ti fuge pamantul de sub picioare cand vedeai omul de care te indragostisei. Cu fluturi in stomac si cu respiratia taiata...cu lacrimi de crocodil cand ceva nu a mers asa cum ai planificat...In fine...iubirea aceea pura, sincera si coplesitoare...aceea care, crezi, daca se termina, nu va putea fi egalata de nici o alta iubire...Cred ca ati trait o astfel de iubire si mi-ar place sa imi povestiti, in cateva cuvinte.
Una dintre poeziile mele preferate:
Teama
Este tarziu sa simt trecutul
Pe pielea mea usor, serpuitor si rece...
Dar e devreme, si tot viitorul,
Sub ochii mei incepe a se trece.
Credeam ca te vei razgandi, si-n treacat,
Te vei intoarce spre al meu trecut..
Dar tu ai inteles ca si trecutu-i geamat
Rostit de gura mea, usor, placut...
Ti-e dor de buzele-mi ratacitoare...
Ti-e dor de vocea-mi dulce de fecioara...
Ti-e dor de vocea mea linistitoare...
Ti-e dor de tot ce-a fost odinioara...
Si chiar de trupul meu e prea departe,
Si chiar de-ti este interzis sa ma atingi,
Nu faci nimic. Si chiar daca te doare,
Nu te intorci...ci mai departe mergi.
Esti singur si ti-e frica de iubire.
Te temi de a ma revedea vreodata.
In jurul tau vorbeste-a mea tacere...
Dar tot te temi de ce a fost o data...
Te chem...iar tu-mi auzi chemarea...
Si te intorci la mine iara.
Esti chiar aici ca sa-mi alini durerea.
Ce bine...nu-ti mai este teama.
Poezia asta are mai bine de 8 ani... Astept sa imi spuneti experientele voastre...Si mai vreau sa imi spuneti parerile voastre despre poezie pentru ca sa stiu daca sa continui sa postez sau sa nu mai pun aici nici una.
