Te chem...

   Am descoperit acum cat de morbide sunt versurile pe care le scriam candva. Nu vreau sa intristez pe nimeni dar asta este adevarul. Totusi, suna bine (fara lipsa de modestie). Astazi am avut o zi groaznica la munca si acum, ajunsa acasa, m-am gandit sa va mai scriu cate ceva. Si, pana pregatesc postarea pe care mi-o doresc, am zis sa mai pun o poezie...veche si trista...

Te chem

Vino...

Te-astept...

Oare m-auzi chemandu-ti trupul cald?

De-auzi chemarea plina de suspin,

Caci in genunchi la chipu-ti ma inchin,

Apari in fata-mi pacatoasa...

Sterge-mi pacatul cat mai sunt in viata...

De dorul tau eu maine voi muri...

Insa prezenta ta va fi,

Ca lumanare spre etern,

Ghidandu-ma in vesnicul infern...

Ma scoate, dar, cu-a ta caldura,

Din haosul acesta plin de ura.

Si du-ma-n locul cald si minunat,

Unde femeie eu voi fi...si tu barbat.

Atat iti cer, in propria-mi durere:

Transforma-mi moartea-n vesnica placere.

Si-apoi, de-i vrea in veci sa ma iubesti,

Ma vei urma in patul cel de veci...

   Stiu, e trista si suna a Romeo si Julieta :) este scrisa in luna noiembrie 2001...are ceva vechime...Sper sa va fi placut.

Un zambet,

                        Sakura.

Poezia de seara

   Pentru astazi am pregatit o poezie scurta...E trista, e adevarat dar perioada in care am scris-o era de asa natura. Din pacate, toate poeziile pe care le veti citi sunt asa...pentru ca eram o adolescenta destul de razvratita si destul de zvapaiata...si ma indragostisem atat de tare incat nici eu nu stiam daca pot suporta iubirea aceea...dupa cum v-am mai spus...o iubire de liceu...Sper sa va placa :)

Contradictoriu

As vrea sa te rapesc din vise,

Si sa te-aduc in al meu gand...

Dar tu, nemuritor esti printe...

Iar eu, o muritoare pe pamant...

Din stele-as vrea sa te rapesc

Si sa te-astern in al meu gand...

Dar tu esti muritor ceresc...

Iar eu...o muritoare pe pamant...

   Cam asta a fost...Noapte buna!

Un zambet,                                      

Sakura.                                  

O alta poezie...

   Mi-a luat ceva timp sa termin prima postare despre Sibiu...si acum, de relaxare, va propun o noua...de fapt veche...poezie...

La poarta mea...

De vei vedea pe chipul meu iubirea,

Sa bati nestingherit la poarta mea...

Sa nu imi ocolesti atuni privirea,

Si-n ochii mei tu sa te uiti as vrea...

Nu vei vedea nici Cerul...nici Pamantul...

Ci doar un maldar de idei banale...

Si lumanarea care-mi va veghe mormantul...

Si-n jurul lumanarii...doar lacrimile tale...

Nu-ti cer sa-mi dai abisul de senzatii

Ce doarme linistit in viata ta...

Ci-ti dau iubirea plina de tentatii

Pe care-o vei gasi la poarta mea...

Un zambet,                                      

Sakura.                                  

Visul

   Acum aproape 10 ani, prin decembrie 2001, am scris o poezie care imi este foarte draga. Nu voi spune mai multe despre ea...va las sa va delectati...

Visul

Te-ai intrupat de Nicaieri,

Iar trupul tau Nimic a fost.

Tu erai Totul cel de ieri

Si-acel Oriunde fara rost...

Plus Infinit ti-a fost vesmantul

Iar ochiul  tau, Azur ca marea

Parinte iti era Pamantul

Slavita-ti mama era Zarea.

Si-ai aparut dintr-un neant

Sa-mi faci viata luminoasa...

Te vei intoarce...vreand - nevrand

In spectrul tau fara de viata...

Un zambet,                                         

Sakura.                              

Ultima scrisoare...

Pentru o noapte linistita...am crezut de cuviinta ca, dupa o serie de fotografii, pe care o gasiti aici, merge foare bine o poezie. Din nou mentionez ca este veche...timpul nu imi permite sa mai scriu...desi eu inca mai sper la oaza aceea de liniste in care sa ma intalnesc eu si sufletul meu, sa stam de vorba si sa punem pe hartie tot ce simtim.
Pentru aceasta seara mi-am propus una mai trista, desi nu are legatura cu starea mea de spirit...Sper sa va placa

Candva...

  Candva, nu acum foarte mult timp, mi-am pus gandurile in versuri...am pus cateva din ele pe un site de poezii...dar, acum, cu blog-ul acesta, m-am gandit sa pun o parte din ele aici...sau cel putin preferatele mele...As vrea sa imi spuneti parerile despre ele.
  Eram copil...si eram indragostita...stiti voi, dragostea aceea de adolescent, cand aveai senzatia ca-ti fuge pamantul de sub picioare cand vedeai omul de care te indragostisei. Cu fluturi in stomac si cu respiratia taiata...cu lacrimi de crocodil cand ceva nu a mers asa cum ai planificat...In fine...iubirea aceea pura, sincera si coplesitoare...aceea care, crezi, daca se termina, nu va putea fi egalata de nici o alta iubire...Cred ca ati trait o astfel de iubire si mi-ar place sa imi povestiti, in cateva cuvinte.