Pagini

luni, 29 august 2011

Unghiute - Step by Step

   Astazi mi-am propus pentru cititorii mei o lectie tehnica despre aplicarea unghiilor false. Sau, ma rog, procedurile pe care le execut eu de la pregatirea unghiilor pana in momentul aplicarii gelului. Voi dezvolta procedurile pe mai multe postari. Nu voi ataşa poze deocamdata pentru ca, dupa ce voi termina cu explicatiile tehnice, voi dedica o postare doar cu poze pentru fiecare etapa. E mai simplu asa, si ma asigur ca postarile sunt si citite, nu doar privite :)


1. Inainte de toate, dezinfectez mainile şi instrumentele de lucru. Folosesc un dezinfectant utilizat de medicii chirurgi 
2. Apoi indepartez orice urma de lac de unghii sau oja cu un dizolvant pentru lacul de unghii fara acetona (unghiile vor fi astfel si degresate). Va recomand, chiar daca aveti unghiile naturale sau nu, sa folositi dizolvant fara acetona. In acest fel unghiile nu se vor ingalbeni
3. Cu un instrument metalic, sau cu un betisor de trandafir sau de portocal, imping cuticulele. In nici un caz cuticulele nu se taie. Taiatul lor va grabi cresterea si, daca forfecuta cu care le taiati nu este ascutita perfect, nu veti face decat sa le "franjurati", chestie care va va aduce numai neplaceri...Incercati ca după ce faceti dus, cand toata pielea este moale, sa le masati si sa le trageti inapoi cu o cremă hidratanta pentru maini, sau cu ulei de corp, sau, cel mai bine, cu ulei special pentru intretinerea cuticulelor. In acelasi timp, va recomand sa folositi o cremă de peeling pentru maini
4. Dupa ingrijirea cuticulelor, tai unghiile. Nu din carne...indiferent daca aplic tipsuri sau daca fac extensie din gel, unghia naturala trebuie să fie taiata cam la 1-2 mm
5. Pilesc usor  suprafata unghiei cu un buffer sau cu o pila cu duritate medie
6. Dupa pilirea unghiei, indepartez praful cu o perie moale
7. Aplic solutia Nail Prep pentru degresarea unghiilor
   Dupa aceasta etapa nu se permite atingerea zonei cu absolut nimic. Toate produsele pe care le folosesc sunt marca Diamon Nails - e de preferat sa nu se foloseasca geluri de la firme diferite...exista riscul ca gelurile sa nu fie compatibile, sa se respingă si astfel să crape între ele.
   Din acest moment se pot alege cele două proceduri...aplicarea tipsurilor sau prelungirea unghiei cu gel.
Pentru tipsuri
8. Aleg capsulele pentru fiecare unghie. Tipsurile sunt de 10 marimi, de la 1 la 10. Acestea trebuie sa acopere perfect unghia, de la jumatatea superioara. Daca tipsul nu acopera perfect,  pilesc putin pe margini
9. Lipesc tipsul pe fiecare unghie cu un glue special
10. Sterg surplusul de lipici
11.Tai unghia la dimensiunea dorita
12. Pilesc suprafata tipsului pana cand acesta devine mat si pilesc si capatul acestuia pentru a obtine continuitatea intre unghia naturala si cea aplicata
13. Dupa aceasta operatiune unghiile arata natural, ca si cum nu ar exista una aplicata si au un aspect mat. Acum incep aplicarea gelului, despre care va voi vorbi intr-o postare urmatoare.
Pentru extensii
8. Sub unghie aplic un sablon special de hartie. Acesta trebuie sa fie perfect asezat sub unghie si acord o atentie sporita colturilor, pentru ca extensia să aiba o buna sustinere. Sabloanele le pun la fiecare unghie in parte datorita faptului ca se pot lucra mai usor
9. Peste sablon se prelungeste unghia cu gel, tehnica despre care va voi vorbi intr-o alta postare.

   Deocamdata atat... Ce urmeaza este mult mai usor...si voi dedica alte doua postari, una cu fotografii si alta cu etapele de la aplicarea gelului pana la final.

   Sa aveti o seara linistita.

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...